Despre metodele de poziționare
Aplicația Hărți afișează locația dvs. pe hartă utilizând GPS, A-GPS, WLAN sau poziționarea
pe baza identității celulei.
Sistemul global de poziționare (GPS) este un sistem de navigație pe bază de sateliți
utilizat pentru calcularea poziției. GPS asistat (A-GPS) este un serviciu de rețea care vă
trimite date GPS, îmbunătățind viteza și precizia poziționării.
Poziționarea prin rețeaua locală fără fir (WLAN) îmbunătățește precizia poziției când nu
sunt disponibile semnale GPS, mai ales atunci când sunteți într-o clădire sau între clădiri
înalte.
Cu ajutorul poziționării bazate pe identitatea celulei, poziția se determină prin antenele
la care aparatul mobil este conectat.
În funcție de metoda de poziționare disponibilă, precizia coordonatelor poate varia: de
la câțiva metri până la câțiva kilometri.
Când utilizați Hărți pentru prima dată, vi se solicită să definiți punctul de acces la Internet
utilizat pentru a prelua informații cartografice, utilizarea A-GPS sau conectarea la WLAN.
Sistemul global de identificare a poziției (GPS) este administrat de guvernul Statelor
Unite, care este singurul responsabil cu precizia și întreținerea acestui sistem. Precizia
datelor de localizare poate fi afectată de corecțiile efectuate asupra sateliților GPS de
către guvernul Statelor Unite și poate fi modificată în conformitate cu politica civilă
referitoare la GPS a Departamentului de Stat al Apărării al Statelor Unite și cu Planul
Federal de Radionavigație. Precizia poate fi afectată și de o poziție nefavorabilă a
sateliților. Disponibilitatea și calitatea semnalelor GPS poate fi afectată de poziția Dvs.,
de clădiri, obstacole naturale, precum și de condiții meteorologice. Semnalele GPS ar
putea să nu fie disponibile în interiorul clădirilor sau în subsol și pot fi afectate de
materiale precum betonul sau metalele.
GPS nu trebuie utilizat pentru măsurători precise de amplasamente și nu trebuie să vă
bazați niciodată numai pe datele de localizare primite de la un receptor GPS și de la
rețelele radio celulare pentru navigare sau poziționare.
Kilometrajul are o precizie limitată și pot apărea erori de rotunjire. Precizia poate fi, de
asemenea, afectată de disponibilitatea și calitatea semnalelor GPS.
Observaţie: Este posibil ca utilizarea WLAN să fie restricționată în unele țări. De
exemplu, în Franța, utilizarea WLAN este permisă doar în interior. Pentru informații
suplimentare, luați legătura cu autoritățile locale.