Despre GPS
Sistemul global de identificare a poziției (GPS) este administrat de guvernul Statelor
Unite, care este singurul responsabil cu precizia și întreținerea acestui sistem. Precizia
datelor de localizare poate fi afectată de corecțiile efectuate asupra sateliților GPS de
către guvernul Statelor Unite și poate fi modificată în conformitate cu politica civilă
referitoare la GPS a Departamentului de Stat al Apărării al Statelor Unite și cu Planul
Federal de Radionavigație. Precizia poate fi afectată și de o poziție nefavorabilă a
sateliților. Disponibilitatea și calitatea semnalelor GPS poate fi afectată de poziția Dvs.,
de clădiri, obstacole naturale, precum și de condiții meteorologice. Semnalele GPS ar
putea să nu fie disponibile în interiorul clădirilor sau în subsol și pot fi afectate de
materiale precum betonul sau metalele.
GPS nu trebuie utilizat pentru măsurători precise de amplasamente și nu trebuie să vă
bazați niciodată numai pe datele de localizare primite de la un receptor GPS și de la
rețelele radio celulare pentru navigare sau poziționare.
Kilometrajul are o precizie limitată și pot apărea erori de rotunjire. Precizia poate fi, de
asemenea, afectată de disponibilitatea și calitatea semnalelor GPS.
Coordonatele din GPS sunt exprimate folosind sistemul internațional de coordonate
WGS-84. Disponibilitatea coordonatelor poate varia în funcție de regiune.